Zicu îi bate obrazul lui Nicolae Badea: „Am crezut în bun simț, dar mi s-a făcut scârbă!”** Unde îi recomandă să redirecționeze restanțele

Zicu îi bate obrazul lui Nicolae Badea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Devenit golgeter al Ligii I și transferat cu statut de vedetă la ȚSKA Sofia, Ianis Zicu încă mai are conturi nerezolvate din perioada în care a evoluat pentru Dinamo. Atacantul a trimis pe adresa Cancan o scrisoare deschisă prin intermediul căreia îi bate obrazul șefului dinamovist Nicolae Badea, căruia îi transmite să doneze restanțele în scopuri caritabile.

„In momentul in care am plecat de la Dinamo am luat decizia de a nu mai discuta despre clubul la care am jucat atatia ani. Am avut o intelegere verbala cu dl. presedinte Nicolae Badea (pentru ca, pentru mine, cuvantul este mai important decat orice hartie), in termeni simpli: ei imi dau banii pe care mi-i datoreaza in 10 zile (in iulie 2010), eu imi vad de drumul meu… Din pacate, dl. presedinte Badea nu si-a respectat intelegerea. Din suma datorata mi-a fost achitat doar un procent de 75%, in 3-4 transe, in decurs de un an, desi trebuia sa-i primesc pe toti odata. Ultima parte din banii primiti, fapt care m-a jignit ingrozitor si mi-a provocat multa, multa scarba, a fost in ziua in care a murit mama mea! Jalnica incercare nu mi-a facut deloc bine, dimpotriva. Iar ce mi-a mai ramas de luat nu am mai primit. Si mi-a transmis dl. presedinte Badea ca nici nu o voi mai primi, fiindca am fost platit destul la Dinamo. Suma nu e mare. E infima chiar, in comparatie cu banii la care am renuntat eu ca sa joc la Dinamo, refuzand oferte mult mai banoase. Infima in comparatie cu sutele de mii de euro la care am renuntat eu acceptand diminuarea drastica a contractului. E infima in comparatie cu suma platita de mine pentru operatie si pentru tratament. Da, este adevarat, am fost lasat balta dupa ce m-am accidentat pe teren, la meciul cu Lazio, si am platit eu 100 de mii de euro interventia medicala si recuperarea (clubul trebuia sa suporte orice interventie chirurgicala sau tratament… Este scris foarte clar in orice contract). Am lucrat cu mai multi patroni din fotbalul romanesc. La Rapid, cu dl. George Copos, despre care s-au spus multe lucruri neadevarate. Copos este un om de mare caracter, a respectat tot ce mi-a promis. La Timisoara, cu dl. Marian Iancu. Un barbat adevarat, un caracter aparte. S-a achitat de absolut tot ce am stabilit, am fost platit pana la ultimul cent, chiar si dupa perioada in care Poli a fost retrogradata. Si la Dinamo am lucrat cu un om serios, Cristi Borcea. Pacat ca nu se mai implica la fel de mult, iar asta se vede! Sunt incredibil de dezamagit de cum am fost tratat. Sunt constient ca va urma o reactie a domnului Badea. Ca si in alte cazuri, va publica sumele pe care le-am primit de-a lungul timpului, punctand ca am avut un contract mare. Un contract pe care dansul l-a semnat, dansul a acceptat tot ce era trecut acolo si tot dansul nu l-a respectat. Am crezut in bun-simt, am crezut intr-un om care te priveste in ochi in momentul in care ajungi la o intelegere. M-am inselat. Eu am dorit din suflet sa joc cat mai bine la Dinamo, sa ajung in Champions League. Nu am facut probleme, am respectat programul de antrenament, dar n-a fost sa fie. Nu m-am adaptat la sistemul impus la Dinamo in ultimii ani de conducere a clubului, sistem care o sa duca la o lipsa si mai acuta de rezultate. Perioadele foarte bune petrecute la Rapid, Poli, CSKA SOFIA si chiar Dinamo, intre 2001 si 2003, demonstreaza ca in 2007 au fost doar probleme de adaptare. Nu eu am vrut sa ma accidentez, asa a vrut soarta.

Ii sfatuiesc public pe toti fotbalistii din Romania sa fie foarte atenti cand semneaza contractele, sa fie fermi cand nu li se respecta ce au semnat. Eu regret si acum ca mi-am retras memoriul pe care il depusesem impotriva celor de la Dinamo. Am stat si 8 luni fara sa incasez un ban. Este singurul meu comentariu public pe aceasta tema si, indiferent de ceea ce vor spune cei de la Dinamo, eu nu am sa mai comentez! (pentru ca sunt specialisti in comunicate de presa sau jigniri)… Nu mai vreau niciun ban de la dl. Badea, dar sper ca suma restanta sa ajunga la un centru de plasament. Ianis Zicu”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×